Uniunea Europeană
Guvernul României
Instrumente Structurale

Membrii echipei de management și ai echipei de implementare ale proiectului Excelența academică și valori antreprenoriale - sistem de burse pentru asigurarea oportunităților de formare și dezvoltare a competențelor antreprenoriale ale doctoranzilor și postdoctoranzilor – ANTREPRENORDOC sunt convocați în data de 9 aprilie 2020, începând cu ora 1600, în vederea participării la Ședința comună lunară a echipelor de management si implementare ale proiectului.

De la ora 1800 se va desfășura Seminarul tematic de prezentare şi dezbateri privind principiile şi cerinţele necesare eliminării oricăror forme de discriminare în toate fazele proiectului precum şi din toate activităţile de CDI din cadrul consorţiului şi din afara acestuia în cadrul  întâlnirilor periodice cu membri grupului ţintă, în conformitate cu SNIT (sec 5.b/67). În cadrul acestui seminar tematic, va avea loc prezentarea cu titlul Principiile şi cerinţele necesare eliminării oricăror forme de discriminare în activităţile de CDI, realizată de Prof. univ. dr. ing. Luminiţa MORARU.

Discuțiile și prezentările incluse în cele două secțiuni vor avea loc via Skype, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Descarcă anunțul

Descarcă Program workshop